Pentru al doilea an, clubul GTC MotorSport organizează Umanitara de Paște, în perioada 11-13 aprilie 2014, în județul Buzău (comunele Merei, Tisău, Vernești). Ne propunem să continuăm intervenția de anul trecut și vom ajunde la 150 de persoane (44 de familii / 38 locații), identificate cu sprijinul unităților școlare și primăriilor, confirmate prin vizită la fața locului și reconfirmate în 2014.

Programul intervenției:- 11 aprilie: sosire la Sărata Monteoru
– 12 aprilie: aranjare și distribuire pachete în mașini, plecare în grupuri organizate către beneficiari, distribuire pachete, revenire în Sărata Monteoru
– 13 aprilie: plecare București

Aspecte organizatorice:
– Confirmare de participare: se completează formularul până la data de 10 aprilie, ora 17.00, (e important să știm din timp, pentru a putea face rezervările necesare).
– Cont donații (totuși, vrem să ajutăm, iar pentru asta avem nevoie de fonduri): RO27 INGB 0000 9999 0002 7003, ING Bank, pe numele Răzvan Gabriel Cirap

umanitara-2014-2

Prin această acțiune ne propunem să-i ajutăm pe cei:

– izolați din perspectiva locației
– cu venituri foarte mici
– cu peste 3 copii/ persoane în vârstă/ familii monoparentale
– care trăiesc singuri, fără sprijin din partea rudelor
– pe care le-am identificat ca fiind persoane vulnerabile sau defavorizate

Vrem să dăm ceva înapoi comunității care ne lasă să ne satisfacem pasiunea față de offroad, ajutându-i pe unii dintre cei mai sărmani, dar care au și potențial de mai bine (copii buni, motivați să meargă mai departe, sprijiniți cât de cât de părinții lor). Din acest motiv, mergem din casă în casă, acolo unde s-a stabilit deja că este nevoie și care este aceasta.

Vă așteptăm și ne pregătim pentru asta!

Echipa GTC MotorSport

 

Categories: ACTIUNI UMANITARE

 

Membrii GTC MotorSport au fost prezenti la Gala Campionilor FRAS 2013, desfasurata la Palatul Stirbei din Mogosoaia.

Felicitari campionilor nostri Alexandru Piedemonte si Raluca Andreescu!

Categories: CNOR, EVENIMENTE

Duminica, 26 ianuarie 2014, drumul national si european E85, inchis circulatiei publice din cauza conditiilor meteorologice, a fost ocupat in exclusivitate de 5 echipaje GTC MotorSport, un echipaj BGS Motorsport si cateva utilaje de deszapezire. Dintre cei mai curajosi membri ai clubului nostru au plecat din Bucuresti spre Buzau pentru a interveni si ajuta alaturi de ISU Buzau – Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Buzau. Peste 100 de kilometri de viscol apocaliptic, minus grade, vant de peste 40 km/h, trolieri, suspendari, dat la lopata, mult span, zapada si … oameni curajosi: Razvan Cirap, Ciprian Budes, Robert Zaharia, Andrei Paraschiv, Grig Robert Guti, Bogdan Ciuca, Alexandru si Andrei Piedemonte, Dan Ilie, Roxana Radu.